Balans

O seara foaaaarte linistita, un copil tolerant si linistit si o mama stapana pe ea, echilibrata, hotarata, calma. Nu zau!!!! Nu sunt ironica acum, si nici nu este vorba de vreo situatie creata cu transpiratie si tactici. Asa a fost. Natur. 🙂
Ba chiar a avut chef sa facem focul in semineu, ne-am tras scaunele mici si colorate de la masutza lui si am admirat focul: ca doi batranei impacati sau ca doi indragostiti. S-a mirat de cat de frumos este, a admirat pana si jarul (timp in care una de la Orange mi-a vandut ceva prin telefon :)).
Si totusi! 🙂 Ceva nu mi s-a inchis. Nu mi-a fost ok. Boon: deci cand copilul tzipa si arunca nu e ok, cand copilul sta batraneste langa foc … nu e ok. Suntem „bine” pana aici :). Ce sa fie – ce sa fie? Sa fie doar blestemul omenesc – ala de a nu putea fi multumiti cu nici un loc la scena vietii si ne tot mutam de colo colo si … parca mai bine se vede de acolo … sau NU! De dincolo! Hm … parca e totusi mai mult decat atat.
Cred ca … copilul ARE NEVOIE de conflicte. NU trebuie sa ma straduiesc sa avem o viata fara conflicte. Ele sunt foarte foarte necesare. Fara conflict, fara a trai in contra entropiei, fara haos … am fi plante probabil. Sau pietre. Trebuie doar sa gasesc balansul. Sa putem modera si integra conflictul. Dar decat fara conflicte … mai bine exces.
Am simtit cumva, ca si cum copilul meu nu ar fi inteles nimic in plus despre lume astazi.

Trairi de „+” … trairi de „-„

Continuare la rationamentul cum ca copilul invatza sa simta PRIN … trairi negative. Sau cum sa le spun eu …? Ca de fapt nu ar trebui sa existe trairi „negative”. O traire ar trebui sa fie … o traire si atat. Sa ne oprim inainte de a o califica. Cand anume se cere calificata? Cum anume? In functie de ce? Probabil ca in functie de ego, de reactia ego-ului la traire. Cred in momentul in care o traire este perceputa de ego ca si o amenintare, este asezata pe un raft cu trairi „periculoase” :P. Culmea este ca chiar in acelasi very time in care trairea il ameninta pe ego … ea il si intareste. Pentru ca il forteaza sa se disocieze de ea, sa se indeparteze si sa o priveasca. Problema ar fi ca simultan, ego-ul se indeparteaza si de Sine. Si uite asa … tot fugind de trairi, cand ne uitam in jur … oops ca nu mai stim unde suntem, de unde am plecat si care este drumul inapoi.
Si reiau … copilul PERCEPE doar trairile negative si are senzatii perceptibile doar de la ele. El este una cu trairile “pozitive” si drept urmare nu le percepe si nu stie de existenta lor. nu are nici o distanta de ele asa ca nu le vede. Si pentru ca trairea negativa a fost primul lucru care l-a individualizat pe el, primul pe care l-a simtit constient, primul care l-a zguduit din tatani … toata viata va cauta in mod inconstient sa isi retraiasca si confirme acele trairi negative si … faptul ca poate sa le supravietuiasca. Si … va gasi, va crea, se va pune in situatii care il fac sa retraiasca acele emotii dar … nu va mai constientiza ce face si se va intreba mereu ce naiba se intampla. Ironia este ca odata re-creata scena pentru ca adultul sa poata asimila si face breakthrough la ceea ce copilul nu a putut … in acelasi very time … din ego pleaca arma mortala care ucide trairea negativa si aducatoare de cunoastere de sine prin … alta traire negativa. Si probabil ca in timp se suprapun una peste alta si se creeaza un strat prin care nu mai poti respira si nu te mai poti orienta. In cazul meu … mi-am demonstrat ca imi creez conditii pentru a regasi sentimentul de rusine si mesajul pe care mi-l aduce el si … in very time pleaca ca un laser distrugator sentimentul de furie, care arunca totul in aer asa incat … abia de pot sa ma gasesc pe mine, d’apoi vreun sentiment de rushinica de simtit, ascultat si descifrat. Ar trebui deja sa imi dau seama ca de fiecare data cand sunt furioasa … de fapt tocmai ce am rupt-o la sanatoasa in fata unei trairi rusinoase.
Cred ca ar mai trebui sa ma gandesc ce anume se asociaza emotiei numite rusine, de catre noi, oamenii. Si cred ca echivalenta (sau poate ma priveste doar pe mine) ar fi: intuneric, mizerie, miros urat, uratzenie, neputinta. Desi cred ca exista oameni carora … nu stiu … le poate fi rusine ca sunt … prea bogati sau prea frumosi!! Si atunci?! CE anume este rusinea? Pentru ca cred ca nu poate fi identificata prin obiectul ei.
In fine, ironia este ca odata cu ravagiile primelor trairi negative mai vine o dihotomie: le recunoastem pe cele negative si … ne facem una cu ele si nu le mai putem dezlipi de pe noi si in schimb … ne disociem de cele pozitive si le cautam artificial tot restul vietii desi … ele erau in noi de la inceput. Daca daca ne aducem aminte, cand am facut noi cunostinta cu prima traire negativa, tocmai ce eram cat se poate de UNA cu trairile pozitive. Ei, atat de UNA incat nici macar nu le percepeam. Si trairea negativa vine, sperie ego-ul, il creste si … ne rupe unitatea cu a fi una cu trairile pozitive. Caderea din rai … oare??? Oare Marul a fost de fapt prima traire negativa? 🙂 Socanta descoperire ca nu suntem una cu trairile pozitive: le vedem, le percepem. Deci … nu suntem ele. Adica … putem sa le avem sau sa NU le avem … hm … putem sa le gasim sau sa NU le gasim … shitt!!! 🙂 Si nu le mai gasim nene! De la atata cautat …. cu greu mai gasim cate una, si aia carpita si chinuita ca sa semene cat de cat :).
Sunt 2 parti pe care trebuie sa le unim si drumurile sunt inverse unul fata de celalalt. Probabil ca trebuie sa aflam ca jumatatea neagra nu este neagra ci doar neluminata de soare iara jumatatea luminoasa nu este luminoasa ci doar … luminata de soare. Asa ca … totul este la fel de bun sau rau … ESTE. Si daca vrei lumina … te duci spre soare in timp ce te bucuri de ambele jumatati ale Pamantului. Nu alergi ca bezmeticul din emisfera vestica in cea estica si invers si pana la urma te convingi ca … wtf??? e noapte peste tot. 😛
Trairea asta negativa “primordiala” dc pot sa ma exagerez in felu’ asta (pentru ca probabil primordiala e aia cand te da mama afara din burta si brusc incepe sa-ti fie frig, foame si o gramada de porcarii care apar nu stiu de unde 🙂 dar … pe astea cred ca nu le constientizezi; daca le-ai constientiza cre’ ca ti-ai baga picioarele in ea de reincarnare si … sa o faca cine o vrea, ca tu nu stiai in ce kkt te-ai bagat si ce aiurea e aici in locul … evolutiei puah! Mda … complicata treaba cu materia asta, nene!). Mda, sa reiau: trairea asta negativa “primordiala” este … cheia cu care putem sa ne intoarcem ACASA. Grauntele de nisip care o sa ne terorizeze toata vietulica noastra si o sa ne aduca aminte ca … mai e ceva care lipseste, nu stim ce naiba, dar este CEVA. Si incercam sa traim asa, iar cand ajungem la concluzia ca NU mai putem, ne punem pe capul afurisitului de graunte si hotaram ca: ASA NU SE MAI POATE!! Iar cand il gasim … gasim cheia catre casa. Asta o zic din teorii ca … nu stiu cum e. Dar simt din cand in cand parfumul de acasa.
Urma lasat de trairea negativa primordiala este asa … ca si cum ne-am trezi dintr-o coma undeva, nu ne aducem aminte ca am fost cineva vreodata dar, in mana tinem strans o jucarie stricata si uzata. Nu stim nimic despre ea si ne spunem ca este un lucru inutil si bun de aruncat. Dar surpriza este ca ne obsedeaza si nu o sa avem liniste pana nu aflam ce reprezinta, ce a fost, de unde vine etc.
Si acum daca ne gandim, nu e firesc si simplu ca cheia ne-a fost data printr-o traire negativa? Nu e firesc? Daca ar fi fost una pozitiva … ar fi putut ea sa ne trezeasca in fiecare dimineata ca sa ne ridicam din pat si sa reincepem sa cautam? Sau am fi ramas pe vesnicie in somnul uitarii? Si nu e firesc ca trairea aia negativa vine sa ne disocieze de cele pozitive? Am mai ajunge vreodata acasa daca am ramane una cu acele trairi? Sunt ele adevarul? Suntem noi – ele?

Doamne-Doamne

La ora de culcare. Cand eu mor de somn si nu stiu cum sa il impachetez mai repede. Dar tocmai atunci apar cele mai interesante conversatii si ma zbat intre dorinta de a ma vedea in sfarsit la mine in pat cu o tigara in bot si cu libertatea in fatza (chiar daca ma kk pe mine de somn si nu am ce face cu libertatea aia) si dorinta de a il asculta la nesfarsit ca pe un mic guru.
 “- Eu cand o sa fiu un om mare, o sa fiu inghijorat.
   – O sa fii ce???
   – Inghijorat.
   – Da’ de ce???
   – Pentru ca eu cand o sa fiu un om mare nu o sa mai simt bucuria asta de copil.
   – …….. (pauza cca 10 secunde; prima oara cand m-a incuiat de tot, nu am gasit nici macar   un raspuns formal si de umplutura pana una alta; iau aer si imi dau seama ca nu am de ales si ca nu gasesc nimic inteligent).
    – Da puiule, asa este. Dar o sa simti alte lucruri.
    – Care? (speram sa nu fie musai sa stie si care … tzi-ai gasit!)
    – Pai … o sa simti placerea de a fi trait multe lucruri, de a intelege multe si de a te cunoaste mai bine. “
Am terminat ce aveam de „mancat”, plina de rusine, cu sentimentul ca imi vine sa vomit. Nu, nu stiu care sunt lucrurile alea pe care le simti si poti sa te mai si lauzi cu ele. Nu stiu nici cum este sa fii copil. Si nici nu stiu daca stiu exact cum este sa fii ca mine.
Ce i-o fi venit?? Ne-am gandit ca i-o fi zis bona ceva … sa se bucure acum cat ese copil ca atunci cand o sa fie mare o sa apara grijile. Mai departe … imi vine ideea sa spunem rugaciunea Tatal Nostru. Why not? M-am reimpacat putin cu crestinismul asta. M-a reimpacat Adrian (http://adrianraulea.ro/). Bine … asteptam reimpacata :). Asaaa. Si in cursul si dupa rugaciune, copilul trage concluzia (sustinuta si de ma-sa) cum ca Doamne Doamne este chiar Tatal nostru. Si de aici incepem iar:
“- Mie imi este tare dor de Doamne Doamne
 – Pai puiule, Doamne Doamne este acolo sus si se uita la noi, se bucura de noi si ne iubeste. (Realizez ca nu e bine ca DD asta e doar acolo sus si imi aduc aminte ca am tot incercat sa ii explic ca DD este peste tot si totul il are pe DD in el. Sa il fac sa simta asta. Acum intrebare: cum naiba pot sa il invat o chestie care mie nu imi iese :-)?) Reiau, nu ma las … cu incapatanare sau .. automatism, desi e clar ca stau pe … aer:
–  Dar puiule, tu de fapt stii ca DD este peeeeeste tot!
Brusc, Vladut incepe sa vanture cu mana prin aer.
–  Ce faci? (ma-sa perplexa si nesigura ca chiar vrea o explicatie …)
–  Dau cu mana ashia … sa vad daca se opreste in teva (ceva) care este Doamne Doamne.”

Celalalt capat al Furiei

Si sarind dintr-una in alta, am descoperit care este capatul celalalt al furiei. Furia mea J. Tin de capatul asta de furie de … muuuulti ani. Si de la o vreme m-am apucat sa ma duc usor usor pe tunel si sa vad ce este la celalalt capat, acolo in negura. Ca am invatat (cred ca de la Debbie Ford) ca daca vrei sa suprapui imaginea si sa vezi … trebuie sa te duci pe firul apei, acolo de unde incepe. Si sa le inozi J.
Si am vazut ca furia este reactia care ma apara si ma protejeaza ca sa nu simt rusinea. Rusinea … Probabil sentimentul negativ cel mai pregnant din copilaria mea: rusinea ca nu sunt destul de buna, ca nu se tine cont de mine. Din teoria ce am citit-o … ar trebui sa incerc permanent sa recreez aceasta situatie ca sa o asimilez intr-un final. Si ma intreb cum naiba o re-creez daca in secunda in care creierul meu face cea mai vaga legatura cu un potential sentiment de rusine la orizont (probabil situatii care NU ar rusina pe 80% dintre ceilalti oameni) iese un suvoi de furie care face totul una cu pamantul in jur … doar asa …. just to be sure J. Dar da, daca ma uit mai bine, vad ca aceeasi iesire de furie care ma scoate din rusine … ma aduce cumva inapoi, pe usa din dos, incat nici macar eu nu imi dau seama. Si ma aduce intr-un fel in care furia insasi nu ma mai poate scoate de acolo, pentru ca s-a anulat pe ea insasi cumva … Fie prin faptul ca este prea exagerata, fie prin faptul ca avand reactii distorsionate imi fac o imagine in fata celorlati … imagine care ii determina sa urmareasca un moment de pay back. Uite de ex, la servici, daca cineva este furios si frustrat … va gasi cumva o cale sa incerce sa ma puna intr-o postura proasta (valabil pt cei superiori ierarhic sau de la care tb sa obtin ceva) si sa se descarce. Mereu am fost clientul perfect pentru asa ceva, uneori mi se pare chiar haios si nobil rolul de a prelua energia negativa si de a-i feri pe altii mai moi. M-am obisnuit asa de bine incat o vad venind cel putin cu cateva clipe inainte sa se materializeze, timp suficient cat sa imi incordez muschii.
Cu cat ma gandesc mai mult, cu atat imi dau seama ca nici macar nu stiu si nu pot vizualiza exact de este rusinea. Rusinea de a nu fi suficient de bun … Este total diferita de FRICA de a nu fi suficient de bun. Dar nu-mi dau seama prin ce, nu pot conceptualiza. Daca ma gandesc la furie de ex, o vad asa de bine, ii pot atribui chiar si terminatii psihice. Insa nu pot vizualiza ce inseamna de fapt rusinea.