Lucifer si Ahriman

Am ezitat la titlul asta. Ca parca nu as vrea sa creada lumea ca am intrat in vreo secta sau mai rau … ca am innebunit (ai auzit?  saracaaa … pana la urma i-a pocnit softu’; era desteapta da’ n-a mai tinut-o capul).
Dar ma fascineaza si deodata chiar iubesc povestea asta. Povestea asta despre „mine” (noi), despre florile de mucigai din mine. Sa va esplic care e treaba. Citesc o carte … bine, de disperare am ajuns sa ma plimb intre cam 3 carti in acelasi timp, viteza de citit cca 5 pag/zi as zice (2 – 3 la masa la servici si restul seara, cu ochii lipiti dupa ce culc kidul). In medie am 6 -7 carti incepute si intre 3 – 4 ma plimb zilnic. Deci citesc o carte, si anume „Viata interioara a Pamantului” – Paul O’Leary. De fapt este o culegere de eseuri a mai multor autori care s-au strans ca sa scrie despre subiect.
Lucifer si Ahriman. „Binele” si „raul”. Pun ghilimele pentru ca astea sunt doar niste denumiri pe care le dam noi oamenii. Si eu cred ca nu exista bine si rau in sine. Este vorba doar de dualitatea existentei, dualitatea care a insemnat caderea din Paradis: materia si spiritul, barbatul si femeia, binele si raul, haosul si ordinea. Nici una nu este buna in sine, luata separat. Nici una nu inseamna nimic fara cealalta. Nimic nu se poate naste si crea daca nu exista amandoua. Cosmarele noastre: ne luptam sa fim doar una, ne speriem de cealalta si nu stim exact cand ceva este una sau cealalta. Daca este … cealalta? 🙂
Ahriman … printul intunericului … rau, intunecat de patimi, ravasit, ravasitor, HAOTIC. Lucifer (conform acestor autori Lucifer este cel pur, inainte de cadere, desi in literatura traditionala, Lucifer pare a fi DOAR printul intunericului) … printul luminii, stralucitor, plutitor, ORDONAT. Amandoi incercand sa se exprime prin noi. Este oare Lucifer cel mai bun? Este oare Lucifer – ceea ce ne-ar face fericiti? Se pare ca nici unul dintre cei 2 nu este implinit si amandoi asteapta eliberarea si regasirea prin noi, oamenii. Se pare ca oricand am incerca sa reprezentam doar pe unul din ei … am fi ucisi, distrusi. Se pare ca insasi existenta noastra este legatura dintre ei 2 si singurul motiv pentru care avem vreo forma si vreun gand. Oricand am incerca sa distrugem legatura dintre ei … rezultatul ar fi ca nu am mai exista. Cel putin nu in aceasta forma umana. Imi place descrierea lui Paul O’Leary. Ahriman – „raul” (si probabil materia … femeia) pare sa fie de fapt VIATA, sau ceea ce inseamna viata in acceptiunea pamanteana, acest corp care respira, ingera materie si fluide si … dejecteaza materie si fluide. Nu pare sa prea mult divin in el nu-i asa? Este destul de … murdar, slab si patimitor, nu-i asa? Si totusi atat de viu. Se pare ca aceasta este partea ahrimanica a existentei: pamantul murdar si datator de viata si in aceasi timp cel care poate ingropa si transforma totul in … bacterii si viermi care … creeaza din nou.
Si Lucifer …. Lucifer cel pliiiiiiiin de lumina si de stralucire si ordine dar … in care nu traieste nimic, cel putin nu in aceasta forma umana. Lucifer lasat de unul singur ar arde si ucide acest corp totalmente ahrimanic.  Lucifer aduce spiritul luminos care urmeaza sa se zbata in pasiunile si pohtele corpului ahrimanic. Din lumina orbitoare luciferica, ascunsa in carnea ahrimanica rezulta misterioasa lumanare care palpaie … miracolul fragil al existentei omenesti. Miracolul frumusetii adevarate si unice care se revarsa din ceva care moare si numai din ceva care moare. Omul lasat in Lucifer ar arde, ar ramane doar un spirit neimplinit, ordonat si incapabil sa simta. Omul lasat in Ahriman ar deveni doar un animal care vaneaza si supravietuieste in haos. Tot ce este sub pamant este Ahriman si creeaza viata germinanta din pamant namolos si sufocant, din haos si dezordine. Tot ce este in Cosmos este Lucifer si arunca scanteia spiritului printre bulgarii de pamant murdar, scanteia de ordine in dezordine. Iar noi nu suntem nici una din ele, suntem la mijloc. Orice deplasare prea in sus sau prea in jos ne tortureaza. Oricare dintre ei ne-ar ucide in cateva secunde. Echilibrul precar dintre ei doi, forta egala pe care si-o opun unul celuilalt creeaza spatiul in care putem sa facem ceea ce ne defineste: sa respiram dar sa si simtim. Daca Pamantul ne-ar trage in jos … focul lichid si ahrimanic din miezul lui ne-ar ucide, haosul ne-ar face sa nu ne mai regasim. Daca Cerul ne-ar trage in sus, fara gravitatia ahrimanica care ne trage in jos … fara stratul de ozon care ne protejeaza de Cosmos, am arde in vanturile solare si celeste. Cerul ne-ar ucide la fel de repede, asezandu-ne intro ordine fara viata.
Ahriman este infiltrat in carnea noastra si se ROAGA ca prin noi … sa simta lumina si caldura luciferica, sa-si usuce in lumina carnea mult prea umeda, germinatoare si sfasiata de patimi animalice, sa simta si el plutirea, zborul. Lucifer isi coboara si el suflul eteric in sangele nostru si, obosit de atata lumina si eteritate, se ROAGA sa-si odihneasca lipsa de forma in carnea noastra, in patimile noastre, in frica noastra de moarte. In tot ceea ce el nu este. In tot ce i-ar putea opri pentru o clipa zborul si lipsa de ponderabilitate si l-ar putea face sa se aseze pe pamantul reavan si murdar si sa miroasa o floare diafana nascuta dintr-o samanta care mai intai …a mucegait :-). Pe Arhriman in doare si il striveste forma si cauta iasa afara. Pe Lucifer il chinuie starea de a nu avea nici o margine si cauta odihna unei trairi palpabile, una pe care o simti in suflet dar si pe piele. El este vantul care adie dar nu stie cum este sa il simti in par. Ahriman este focul care mistuie adancurile dar nu stie cum este sa il simti in suflet. Amandoi trebuie sa se cunoasca prin celalalt dar o intalnire directa i-ar distruge pe amandoi. NOI suntem taramul in care ei se pot intalni. Noi trebuie sa gasim echilibrul in care nu suntem nici una, nici cealalta, doar avem capacitatea de a o simti si pe una si pe cealalta. Noi suntem tarmul unic in care se intalnesc noaptea si ziua, spiritul si materia, intunericul si lumina, sufletul si trupul, viata si moartea. A fi doar una sau cealalta, a tinde sa fim una si a fugi de cealalta, ne aduce doar la nebunie.
Oamenii ahrimanici sunt goi, animalici si lipsiti de scrupule. Oamenii luciferici sunt cei plini de principii, cei care ii ranesc pe toti cei din jur si care afirma mereu ca lumea asta este mult prea rea. Oamenii ahrimanici sunt usor de recunoscut, sunt mai … sinceri ca sa zicem asa. Cei luciferici sunt mult mai periculosi, cel putin pentru mine. Sunt cei care te pot face sa te simti rau, vinovat mereu, niciodata destul de bun.
Cred ca mori fara regrete atunci cand … nu incerci sa fii bun si cand … nu refuzi sa fii rau. Atunci cand experimentezi existenta si ai puterea sa lasi sa curga toata nebunia din ea. Daca vei incerca cu tot pretul sa fii bun … vei deveni pur si simplu sterp, nu poti fi bun decat daca te smulgi din pamantul plin de viermi. Iar asta inseamna moarte. Viata este atunci cand Lucifer si Ahriman se intalnesc si se impletesc prin tine si tu stii ca esti mai mult decat ei amandoi. Nu esti nici raul nici binele si esti locul in care miracolul se intampla. Si treaba ta este doar sa lasi acest miracol sa se intample. Si raul si binele, luate separat, ar fi mult prea putin fata de ceea ce esti tu. Da …. binele suprem este mult mai putin decat ce esti … tu!!! Sunt doar 2 fatzete sterpe ale Universului.
 
Ma gandeam zilele trecute unde gresim noi … Si in acelasi timp imi aminteam ceva postat de Alina pe facebook: viata este 50 de minute de invatatura si 10 minute de pauza, dar unii confunda si merg pe 10 minute de cunoastere si 50 de minute de distractie. Da, cam asta facem toti. Avem impresia ca pe acest pamant trebuie sa dobandim fericirea, care in mintea noastra este egala de fapt cu placerea, fie aceea placerea trupului sau a spiritului, ambele sunt la fel de vicioase in mintea mea. Si de aici urmeaza continua nefericire si niciodata gasirea locului nostru pe pamant. Dar nu e asa. Singurul lucru pe care trebuie sa il dobandim este cunoasterea. Iar a dobandi cunoasterea, a constientiza existenta intreaga, binele si raul impletit … nu este usor. Ar fi funny sa fie usor sa te nasti si sa existi, ce naibii de miracol ar mai fi si asta?
Pe masura ce crestem si ne crestem nivelul de viata si de cunoastere. Ne asteptam sa controlam mediul exterior si sa ne creem confort. Daca nu reusim sa ne crestem si stabilizam nivelul de placere, e mai mult decat frustrarea de a nu avea aceasta placere. Este sentimentul de esec. Cumva asa iti masori rostul de a exista si sentimentul ca ai facut bine: iti asiguri placerea. Si daca nu reusesti te simti un ratat. Dar eu cred ca viata nu ne-a fost data pentru placere si ca nu are cum sa existe in conditiile astea. Viata este miraculoasa dar este la fel ca viata de parinte. Acolo pare mai clar si mai usor de acceptat: daca esti parinte … in mod sigur … NU vei avea o viata de placeri :-). Sigur este ca vei avea o viata … de neuitat :-). Te uiti la cei 20 de ani din fata ta …. tragi aer in piept si intelegi ca va fi din ce in ce mai greu. Iar momentele in care miracolul te copleseste se impletesc fara mila cu cele in care iti este teama ca esti ultimul om si ca … nu vei face fatza. Dar aici se pare ca nu ai alta alternativa decat sa accepti foarte repede realitatea. Numai ca asa este si in viata, viata ta si doar a ta, indiferent ca esti parinte sau nu. Nu va fi o insiruire de placeri. Asa ca trebuie sa fii pregatit cand momentul de cadere vine si sa il tratezi ca pe o faza normala si sanatoasa. Iara … sa nu uiti ca a fi fericit este cu totul altceva decat a avea placere. Si de cele mai multe ori fericirea doare putin si creeaza teama in acelasi timp. Imi aduc aminte ca am descoperit asta cand eram in mama de vreo 7 luni. Si …. pluteam inca plina de oxitocina, aveam kidul minunat si mirosind a bebe, sotul iubitor si tot ce aveam nevoie. Eram fericita pana in plasele dar stateam cam prost cu placerile banale si omenesti, total neinaltatoare 🙂 (si nu ma refer doar la sex ci si la un serial mirezabil, un somn puturos, o leneveala nespirituala). Atunci am descoperit mirata ca fericire NOT EGAL placere, ba chiar nu au nici o legatura. Placerea nu aduce fericire ci doar nevoia de more si more si more! Iara fericirea nu aduce placere. Ci daca nu se mai termina aduce un fel de durere, un fel de oboseala, un fel de imponderabilitate care te sperie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *