Somebody I know … Mr FEELING

Din cand in cand, am cate o „revelatie”. Nu … nu o REVELATIE. Doar asa ii spun eu, asa am botezat-o. Nu am stiut cum altcumva sa ii spun. Este ceva de genul „yesss!!! Despre asta era vorba! Wow ce chestie, cum de nu mi-am dat seama!”. Este cam ca atunci cand a scapat Arhimede sapunul in cada sau cand i-a picat marul lui Newton. Scuze de comparatii (doh) dar aveam nevoie de o imagine … (emoticon embarasat :P).

 Nu e o revelatie din aia cu conotatii esoterice, cu imagini, aure energii & co. Cunosc oameni care au si din astea si ma straduiesc cat pot io, sa nu fiu ignoranta si sa zic ca is dusi cu pluta. Desi ma mananca rrrrau. Dar ma bareaza principiul „rade harb de oala sparta” si … o alta metoda cu care ma trimit in banca mea: ma gandesc la vremea cand oamenii credeau ca Pamantul este plat si a venit tipul ala „scrantit” si „posedat” – Galilei, caruia i se nazarise ca e … la naiba! – rotund. Si noi ce faceam? Huo dupa el: sa-i luam maul, sa-i dam foc, sa scoatem dom’le pe necuratul din el. So … liniste si mai invatam. Cum sa nu dam foc. La valiza.

 

Deci sa vedem cum e cu „revelatia”. Ma straduiesc eu si ma straduiesc sa … fiu observator. Sa imi observ gandurile si sentimentele fara sa le judec adica. Si chinul naibii nene.

  • Unu: sa fii pe faza sa le observi.
  • Si doi (asta e mai tare) – sa stai carevasazica linistit cand vezi ce bazaconii iti umbla prin capsor!!!!! Adica coropisnitzele joaca tzontzoroiul pe tine si tuuuu … tu sa stai si sa le observi intr-o atentie imbatabila de felina care urmareste de dupa tufe turma de gazele ce vine sa bea apa. Fara sa i se miste macar un muschi. Fara sa uite macar o secunda care ii este scopul: sa sara o singura data, la singurul moment potrivit, in singurul unghi potrivit. Orice altceva nu exista.

Adica pasu’ 1 mai e cum mai e. Se mai intampla. Dar la 2 … sa dea naiba, ca e incredibil de imposibil. Ma uit la gand / sentiment. In general mi se pare mult mai greu sa te descurci cu sentimentele decat cu gandurile. Un gand parca mai e cum mai e. Il auzi si ai timp sa ii zici: yeah right, whatever, talk to my hand! Dar un sentiment … pana apuci sa zici pas iti tine intreg corpul in gheare, il simti in respiratie, in transpiratie, in timbrul vocii, in textura pielii. Il simti din atat de multe parti incat te simti fara putinta.

Sa zicem ca am  reusit sa le mai urmaresc si pe astea. Sa ma uit la ele. La unele macar. Dar nu reuseam sa stau impartiala, sa nu ma uit la lucrul care le declanseaza si sa nu zic: chiar nu ar trebui sa simt asa, chiar nu e cazul sa fac atata caz sau etc. Si apoi sa constientizez ca simt ca nu e cazul sa fac caz :-). And so on. Neverending. Extenuant si descurajant.

Pana cand ma trezesc eu sambata dintr-un mic somn de pranz (in timp ce dormea si puiul mic) si ametita cum eram … ma loveste brusc „revelatia” (patesc destul de des sa ma trezesc din somn cu cate un mesaj din asta, din categoria „auzi proasto, apropo de chestia aia cu care te scremi de nu stiu cand: hai fie, sa iti zic cum e, ca ma plictisesti de cand te moscanesti cu ea”):

  • este FUNDAMENTAL E-RO-NAT sa te uiti la SENTIMENT in legatura sau vizavi de lucrul care l-a declansat.

SENTIMENTUL trebuie privit ca ceva de sine statator, ca o entitate absolut separata, stat in stat, alta tara, alta guvernare, alta limba. In momentul in care nu te poti abtine sa nu il infratesti cu situatia care l-a cauzat … nu ai nici o sansa sa te focusezi pe el, sa il vezi, sa il intelegi. Influenta situatiei care l-a cauzat este ca un ceva care ii da instant diverse lumini si umbre, reflexii, culori, nuante, „poate”-uri, „daca”-uri etc etc etc. Nu ai nici o sansa sa vezi ceva: sa vezi ceea ce simti. Sa accepti ceea ce simti. Oricat de ciudat si in contra naturii ar parea, trebuie sa privesti sentimentul fara sa te gandesti la situatie. Stiu, e ceva ca si cum … ar trebui sa inchizi ochii cand traversezi o strada plina de masini. Este in contra instinctului.

Oricum, daca mergem mai departe pe firul asta, sentimentul nici macar nu are legatura cu situatia respectiva. Situatia respectiva NU este cauza sentimentului. Este doar DECLANSATORUL. Sigur, te ajuta sa cunosti declansatoarele, poti afla multe. Dar asta DUPA. DUPA ce cunosti efectul, ceea ce se declanseaza. Asta trebuie sa fie prioritatea. Cat despre cauza sentimentului … este necunoasterea probabil, neputinta de a procesa o situatie la un moment dat. Cauza sentimentului probabil ca o putem gasi cu zeci de ani in urma, candva, cand eram un copil de 2 – 3 – 4 ani or so. Ne imaginam atat de simplu si superficial ca aceasta cauza ar putea fi vecinul care a parcat pe locul nostru. Cand probabil ca sentimentele astea care ne pot face prastie, sunt cel mult de 2 – 3 feluri. Adica 2 – 3 sentimente (ma refer mai mult la cele „negative” dar … e de facut discutie si la altele) mari si late, care s-au nascut din 2 – 3 situatii mari si late. Situatii pe care la vremea aceea nu am avut instrumente sa le procesam. Ba poate chiar mai mult, datorita mostenirilor sentimentale din familie, am fost in defavoare, in handicap din secunda 1. Asa ca acum habar nu avem ce anume le cauzeaza, suntem doar haituiti si ne uitam cu ochii holbati in toate directiile, ca un cal turbat atacat de tauni. Dam cu copita si o luam la fuga.

Sentimentul este incapacitatea de a procesa o situatie (nu stiu cam de unde ma apuc io de declaratii din astea dar … se are ca ma apuc; macar de m-as tine bine de unde ma apuc). Situatie in care ne-am simtit vinovati sau amenintati. Sentimentul s-a nascut in urma unui gand. In urma unei credinte cum ca am putea fi in pericol. Gand pe care nu l-am putut privi. Nu am putut accepta ca suntem in pericol. Pericol … CE sa fie in pericol? Probabil ca in general … imaginea noastra. Reflexia din oglinda. Cine sa fie imaginea noastra? Pai … probabil ca ceea ce am invatat ca suntem. Din momentul in care mama ti-a spus ca esti o impiedicata. Sau poate ti-a spus ca esti mirobolanta. Diferenta este minora, la baza. Ori ca ti-a spus ca esti proasta ori mirobolanta, tu vei face aceleasi eforturi sa aperi CEEA CE STII CA ESTI si sa te protejezi de orice altceva ai putea fi (ori in viata … in fiecare secunda ar trebui sa fii altceva). Ceea ce aperi e faptul ca existi. Iar daca tu ai invatat ca existi ca mirobolanta ori prostituata … asta e ceea ce vei apara … o imagine, o credinta, o invatatura … ceva ce nu exista decat in mintea ta. Posibilitatea de a afla ca poti fi altceva decat o prostituata, sau altceva decat o mirobolanta … te va ingrozi de moarte. Va fi … ca un fel de moarte.

Cand nu poti privi gandul, apare stratul 2 (unde da mama creste :-)) – sentimentul. Sentimentul ascunde de tot gandul – credinta nascatoare de povesti de viata. Sentimentul capteaza toata atentia, iar sub el … se dezvolta lumi supra etajate si supra dimensionate.

Deci una peste alta … m-am linistit putin: cand privesc sentimentul, nu ma intereseaza ce l-a declansat. NU ma las pacalita de asta. Stau  in fata calaului si privesc toporul … facand abstractie de calau :-). Raman vigilenta si ma uit la sentiment pana cand, sutele de povesti de sub el sunt lasate sa isi ia zborul.

O părere la “Somebody I know … Mr FEELING

  1. Asa ca exercitiu merita sa stai la panda dupa ganduri, sentimente si sa nu le lasi sa te afecteze. Dar daca ma gandesc la mine, mie imi place sa le las sa mi-o traga si abia apoi sa vad (daca mai pot) care a fost smecheria 🙂 Ca-n felul asta experimentez. Si in bine si in rau. Si cred ca esential sa o faci. Modificarea, transformarea, progresul se intampla pe nesimtite, la un nivel mai subtil, fara sa fie necesar sa-l aduc/traduc in formatul grosier al constientului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *